joi, 28 noiembrie 2013

F.C Botosani alaturi de Nicu



Partida FC Botoşani – Concordia Chiajna care se va disputa duminică, de la 14:00, pe Stadionul Municipal, nu are o semnificaţie deosebită doar pentru antrenorul principal al gazdelor, care s-ar putea afla pentru ultima oară pe banca tehnică. Meciul este unul important şi pentru Vasile Nicolae Pavîl, tânărul de 20 de ani depistat în octombrie cu neurinom acustic-vestibular.
Aflând de drama băiatului, Valeriu Bordeanu, antrenorul secund al FC Botoşani, a avut iniţiativa ca la partida din etapa a XVI – a să se organizeze o strângere de fonduri asemănătoare celor derulate în returul promovării.

„Este un copil care are nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală, suferă de o boală foarte grea. Eu vă rog cât puteţi să mediatizaţi acest caz pentru a-l ajuta. Vom face nişte demersuri duminică la meci pentru a se strânge nişte bani. Nu ştiu cât vom valeriu bordeanu vlad placinta fc botosani acoperi, dar poate se va găsi cineva care va reuşi să-l ajute”,a afirmat Valeriu Bordeanu. 

Cursă contracronometru: banii sau viaţa

Pentru Nicu Pavîl, aşa cum îl ştie mai toată lumea, fiecare zi în care vede lumina lumii este un meci, însă unul al vieţii. La el partida nu durează 90 de minute, ci în jur de vreo două-trei luni... Cam acesta este termenul până la care trebuie să strângă banii pentru operaţie. 

„Nicu, pe data de 15 octombrie, în urma unui control RMN, a aflat că are neurinom acustic-vestibular stâng. În termenii noştri populari, ca să înţeleagă oamenii, e tumoare pe creier, care este foarte gravă, îi poate afecta auzul şi îi poate chiar pune în pericol şi viaţa”, a afirmatVlad Plăcintă, preşedinte Asociaţia „Salvează o Inimă”. 

ONG-ul are mai multe acţiuni umanitare la activ, însă aceasta este prima derulată la un eveniment sportiv. Preşedintele asociaţiei a menţionat că suma necesară strict pentru operaţie, fără transport şi cazare, se ridică la 40.600 de euro, din care până acum s-a strâns doar ceva peste 10.000 de euro. Iar în februarie Nicu Pavîl trebuie să ajungă la spitalul din Hanovra pentru operaţie.

"N-am ce să fac. Mi-am luat această lovitură şi o duc până la capăt. Dumnezeu e mare"

„Sunt optimist, întotdeauna am fost optimist, nu cad niciodată, merg cât se poate înainte. N-am ce să fac. Mi-am luat această lovitură şi o duc până la capăt. Dumnezeu e mare, vreau să îi mulţumesc în primul rând Lui deoarece fără ajutorul Lui în viaţă nu nicu pavil putem face nimic. Vreau să mulţumesc clubului deoarece este alături de mine şi mă ajută în acest caz. Este o bucurie foarte mare pentru mine deoarece s-a strâns o sumă foarte mică de bani, până la 40.000 de euro mai este mult. Cum a spus şi dl care mă ajută cu asociaţia, am termen până în februarie. Cu cât este mai rapid, cu atât este mai bine. Nu îmi este frică de operaţie, merg cu inima deschisă, mi-i frică de aceşti bani pentru că se strâng greu”, a afirmat Nicu Pavîl.

El a ajuns la soluţia unei operaţii în Germania deoarece acolo medicii i-au spus că în proporţie de 10% ar putea rămâne cu sechele. Procentele din România sunt cu totul altele. Cu fiecare zi care trece situaţia sa se agravează.

„Ameţeli, căderi din picioare, vedere în ceaţă, pierderi de memorie, dezechilibru. Acum sunt bine, acum pot să cad jos din picioare. Nu am voie să fac efort. Am primit întrebări «de ce nu munceşti? Tu ce faci ca să strângi banii?» Şi am zis că mă zbat cât pot, că, dacă aş putea să muncesc, aş munci, dar nu am voie”, a relatat Nicu Pavîl.

Un meci pentru o viaţă

Atât el cât şi Vlad Plăcintă au ţinut să mulţumească clubului pentru implicare.

„Noi am fost tot timpul alături şi eu personal”, a spus Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani,despre implicarea în astfel de evenimente. El, Vali Bordeanu, Vlad Plăcintă, dar mai ales Nicu Pavîl îi aşteaptă duminică pe suporteri, de Ziua Naţională a României, să dea dovadă de solidaritate şi, în timp ce îi ajută pe roş-alb-albaştri la meciul cu Chiajna, să îl ajute şi peVasile Nicolae Pavîl în meciul... vieţii. (S.B.)

CITEŞTE ŞI:

 Drama muzicantului de 20 de ani: Rezultatele analizelor au fost sfâşietoare

Cei care vor să îl ajute pot face şi donaţii în conturile deschise pe numele Pavil Vasile Nicolae:

BCR :

RON : RO09RNCB0312126445850001
EURO: RO79RNCB0312126445850002.

DE UNDE DAŢI UN BĂNUŢ DUMNEZEU SĂ VĂ DEA ÎNZECIT

Numerele de contact sunt:

0751563609 -mama(Rodica);

0755837153- tata (Nicu).

Detalii pe:

nicupavil.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu